Versiunea completă
Business Construct

Piața centrelor comerciale se încinge la Brașov: hipermarketurile sunt în prim-plan

Investitorii în centre comerciale și în special hipermarketurile au luat cu asalt Brașovul pentru dezvoltarea unor proiecte de mari dimensiuni după ce dezvoltarea neuniformă a dus la suprasaturarea unor orașe mai mici, precum Suceava sau Arad, și la o acoperire considerată insuficientă în Ploiești, Galați sau Brașov.

Mirela Turlan · 7 iunie 2012 · 2 min de citit

Investitorii în centre comerciale și în special hipermarketurile au luat cu asalt Brașovul pentru dezvoltarea unor proiecte de mari dimensiuni după ce dezvoltarea neuniformă a dus la suprasaturarea unor orașe mai mici, precum Suceava sau Arad, și la o acoperire considerată insuficientă în Ploiești, Galați sau Brașov.

În orașul de la poalele Tâmpei sunt prezente rețele de hipermarketuri precum Carrefour, Real sau Kaufland, precum și centrele comerciale Unirea, Eliana, Magnolia și Macromall, dar niciunul dintre acestea nu are o suprafață mai mare de 20.000 de metri pătrați, cât ar trebui să aibă un mall considerat de nivel mediu pentru un oraș de talia Brașovului, a cărui populație se ridică la aproape 230.000 de oameni, potrivit rezultatelor provizorii ale recensământului realizat în 2011.

Cel mai recent proiect de centru comercial în Brașov a fost anunțat de fondul sud-african de investiții NEPI, care a cumpărat de la omul de afaceri Dan Șucu magazinul Mobexpert din oraș, precum și terenul adiacent, situat în imediata veci­nă­tate a hipermarketului Carrefour de la intrarea în Bra­șov dinspre București.

Planul sud-africanilor este de a se asocia cu francezii de la Carrefour, cum au făcut și la Ploiești, și împreună să dezvolte un centru comercial în cadrul căruia să integreze și un magazin Mobexpert. “NEPI are o opțiune pentru mutarea magazinului Mobexpert, în cazul în care o redezvoltare va avea loc. NEPI poartă în prezent negocieri cu Carrefour pentru combinarea activelor cumpărate de la Mobexpert cu cele deținute de hipermarketul Carrefour din imediata vecinătate cu scopul de a redezvolta aceste proprietăți într-un mall regional. În mare, termenii comerciali au fost agreați între Carrefour și NEPI privind această redezvoltare, dar finalizarea parteneriatului este, printre altele, subiectul unor aprobări din partea consiliilor de administrație ale Carrefour și NEPI”, a anunțat fondul de investiții sud-african.

Citește și