Piața de brokeraj crește, dar comisioanele sunt mai mici
Brokerii de asigurări continuă să se dezvolte și au ajuns să intermedieze peste jumătate din primele subscrise, în condițiile în care asigurătorii și-au restrâns puternic rețelele în perioada de criză.
Companiile de brokeraj au intermediat anul trecut subscrieri de 4,6 miliarde de lei (1 mld. euro), ceea ce înseamnă că 56% din afacerile asigurătorilor se află în mânile intermediarilor, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Brokerii și-au întărit și mai mult poziția în primele trei luni și au ajuns la un grad de intermediere de 65% la finalul lunii martie.
„Intermedierile în asigurări au cunoscut o dezvoltare solidă și, dacă vom avea parte de stabilitate legislativă, ne putem aștepta ca la finalul acestui an 65-70% din primele de asigurare să fie intermediate de brokeri. România a ales modelul de dezvoltare prin brokeri, model de succes în multe state europene, precum Franța sau Spania”, a afirmat Viorel Vasile, managing partner al Safety, cel mai mare broker de asigurări la finalul anului trecut.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026