Versiunea completă
Auto & Transporturi

Piața de curierat, galop spre primul miliard de euro

Curieratul este unul dintre sectoarele economiei cu una dintre cele mai bune evoluții în ultimii ani, creșterea comerțului online stând la baza creșterii continue a pieței chiar și în perioada de criză.

Mirela Turlan · 13 iunie 2018 · 2 min de citit

Piața de curierat, unde cei mai mari jucători sunt FAN Courier, Urgent Cargus sau DPD România, ar putea ajunge în acest an la 500 mil. euro, un nivel istoric pentru o piață pe care efectele crizei nu s-au văzut.

În următorii cinci ani, piața de curierat din România va depăși 1 miliard de euro și se va îndrepta cel mai probabil spre 1,5 miliarde de euro, înregis­trând o creștere anuală în pro­cente de două cifre. Chiar dacă pro­por­ția cum­pă­ră­torilor online în România este de doar 18%, destul de mică dacă ne raportăm la Bulgaria care înregistrează o pondere de 27% sau Polo­nia cu 56%, există un pontențial de creș­tere foarte mare al acestui nivel, care cu sigu­ranță va influența piața de curierat autoh­tonă“, a spus Lucian Aldescu, CEO al DPD România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piață, cu o cifră de afaceri de 26,8 milioane de euro în 2017. Astfel, anul trecut, piața de curierat a atins 430 de milioane de euro, conform estimărilor DPD Ro­mânia, iar sectorul marchează un alt an de creștere.

Liderul pieței a rămas anul trecut FAN Courier, companie deținută de antreprenori locali, cu o cifră de afaceri de 131 de milioane de euro, mai mare cu 13% față de anul prece­dent, potrivit ultimelor declarații. Compania a început acest an pe creștere, iar Adrian Mihai, unul dintre fondatorii companiei, spunea recent că singurele perioade care aduc scăderi pieței sunt zilele libere. Ideea este susținută și de Lucian Aldescu, CEO al DPD România, care a observat faptul că piața a început anul pe un trend ascendent. În plus, el spune că printre tendințele pe care le-a observat se află creșterea tehnologizării și auto­matizării, impactul tehnologiei fiind din ce în ce mai pregnant și important în dezvol­tarea pieței.

Citește și