Piața de smartphone-uri a ajuns la 3 milioane de unități la 10 luni
Numărul de telefoane inteligente vândute în perioada ianuarie - octombrie 2018 este de peste 5 ori mai mare decât în 2008, în timp valoarea terminalelor este de aproape 40 de ori mai mare.
Vânzările de smartphone-uri în România au atins în primele zece luni din acest an pragul de 3 milioane de unități, de 3 ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2013 și de peste 5 ori mai multe decât intervalul similar din 2008, au declarat pentru ZF mai multe surse din piața de telecom, familiare cu evoluția industriei. Față de aceeași perioadă a anului trecut numărul de smartphone-uri livrate a urcat cu mai puțin de 10%.
„Primul trimestru a fost unul foarte bun, cu creșteri ale livrărilor în medie de peste 20%, după care numărul de unități livrate a scăzut brusc, iar în unele luni s-a ajuns la scăderi. Septembrie și octombrie au fost luni cu scăderi ale numărului de unități livrate”, a menționat pentru ZF o sursă din industrie. Cele mai mari vânzări s-ar fi înregistrat în lunile ianuarie și octombrie.
În primele zece luni ale acestui an s-au vândut de peste 5 ori mai multe smartphone-uri decât în urmă cu un deceniu, iar valoarea achizițiilor a fost de aproape 40 de ori mai mare, au declarat pentru ZF sursele menționate. Cifrele finale ale pieței se decid însă în ultimele două luni ale anului, când se vinde cel mai mare număr de smartphone-uri. În 2017 s-au vândut aproape 900.000 de unități spre exemplu, astfel că în 2018 numărul total de mobile inteligente ar putea atinge pragul istoric de 4 milioane dacă vânzările vor urca cu aproximativ 15% în perioada menționată. Din punct de vedere valoric piața a crescut cu aproximativ 30%, cele mai mari creșteri fiind înregistrate de asemenea în primul trimestru din 2018. „În ultimele luni creșterea valorică abia dacă a fost de două cifre (peste 10% – n. red.)”, a explicat o altă sursă pentru ZF. Prețul mediu a fost de aproape 1.000 de lei, mai mare cu aproape 20% față de anul anterior.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026