Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Pierzătorii și câștigătorii de pe bursele europene

Deși s-a scris mult că piețele au avut destul timp să ia în calcul o posibilă victorie a republicanului Do­nald Trump în cursa pentru Casa Albă, câștigarea alegerilor de către acesta a produs turbulențe pe burse.

Mirela Turlan · 9 noiembrie 2016 · 2 min de citit

Deși s-a scris mult că piețele au avut destul timp să ia în calcul o posibilă victorie a republicanului Do­nald Trump în cursa pentru Casa Albă, câștigarea alegerilor de către acesta a produs turbulențe pe burse. Profit pentru unii înseamnă pierdere pentru alții. Wall Street Journal a identificat cine are de câștigat pe bursele europene sau, din contră, cine pierde prin victoria lui Trump.

Acțiunile companiilor farma au crescut ieri pe bursele europene după ce timp ce câteva luni au fost ținute jos de perspectiva unor acțiuni contra politicilor lor de preț din partea autorităților americane dacă democrata Hillary Clinton este aleasă președinte. Acțiunile companiilor farma sunt consi­derate ca active-adăpost în vremuri cu turbulențe politice. Glaxo­Smith­Kline și AstraZeneca se numără printre câștigători.

Au crescut și acțiunile unor companii miniere în condițiile în care a urcat și prețul aurului. Avansul titlurilor miniere suge­rează că investitorii anticipează întărirea cerererii pentru materii prime necesare companiilor de infrastructură din SUA. Acestea vor avea de câștigat în timpul mandatului lui Trump.

Citește și