Piețele emergente: sfârșitul dureros al „epocii de aur“ a datoriilor
Crizele valutare care au urmat experimentelor monetare de mii de miliarde de dolari pe care cea mai puternică bancă centrală din lume, Rezerva Federală americană (Fed), le-a făcut pentru a scoate din criză cea mai mare economie a lumii au demonstrat cât de vulnerabile și nepregătite sunt economiile emergente pentru fluctuațiile de capital.

Acum, ieșirile de capital din lumea emergentă au ajuns la cel mai ridicat nivel de după apogeul crizei financiare globale, atrage atenția Financial Times într-o analiză intitulată „Piețele emergente: Marea destrămare“. Unul din pericolele majore care derivă din această situație este implozia economiilor sub povara datoriilor.
Epuizați de recesiune, de zece ani de inflație ridicată, de o criză financiară și de raționalizarea sistribuției apei, mai mult de un milion de brazilieni au ieșit în stradă luna trecută pentru a protesta contra corupției și neputinței guvernului. În China, creșterea economică încetinește pe măsură ce prețurile activelor imobiliare scad, împingând peste 1.000 de mine de minereu de fier către colaps financiar. Între timp, cetățenii „patrioți“ ai Rusiei își retrag banii din băncile rusești și își transformă conturile în dolari.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026