Versiunea completă
Banci-Asigurari

Poate Grecia să se salveze prin adoptarea unei monede paralele?

Ideea folosirii unei monede paralele în Grecia, pe lângă euro, pentru a plăti taxele, salariile, pensiile și orice alte produse și servicii, părea de neconceput până de curând.

Mirela Turlan · 1 iunie 2015 · 2 min de citit

Ideea folosirii unei monede paralele în Grecia, pe lângă euro, pentru a plăti taxele, salariile, pensiile și orice alte produse și servicii, părea de neconceput până de curând.

Tot mai mulți analiști au început însă să ia în calcul această posibilitate în ultimele luni, întrucât negocierile dintre guvernul de la Atena și creditorii săi internaționali par că se transformă într-un șir lung de acuze reciproce în loc să se încheie cu un acord de prelungire a programului de bailout.

Și ministrul german de finanțe Wolfgang Schaeuble a arătat că Grecia ar putea avea nevoie de o monedă paralelă pentru a-și salva economia, fără să fie nevoită să iasă din zona euro, în cazul în care discuțiile cu creditorii eșuează, scrie Bloomberg. Scopul adoptării unei monede paralele, emise de banca centrală a Greciei sub forma unei „datorii“ care poate fi trecută de la o persoană la alta, este să permită guvernului să păstreze rezervele în euro pentru a plăti datoriile către creditorii externi. Numai în iunie, Atena trebuie să ramburseze 1,6 miliarde euro către FMI.

Citește și