Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Polonezii de la LPP deschis cel de-al 23-lea magazin Reserved de pe piața locală în Iulius Mall Suceava

Retailerul polonez de modă LPP, prezent pe plan local cu toate cele cinci branduri ale sale - Sinsay, Reserved, Mohito, Cropp și House, va deschide joi, 2 octombrie 2025, cel de-al 23-lea magazin Reserved de pe piața locală în Iulius Mall Suceava, controlat de Iulian Dascălu. Magazinul din Iulius Mall Suceava are o suprafață de 1.998 mp.

Vali Pencu · 29 septembrie 2025 · 2 min de citit

Retailerul polonez de modă LPP, prezent pe plan local cu toate cele cinci branduri ale sale – Sinsay, Reserved, Mohito, Cropp și House, va deschide joi, 2 octombrie 2025, cel de-al 23-lea magazin Reserved de pe piața locală în Iulius Mall Suceava, controlat de Iulian Dascălu. Magazinul din Iulius Mall Suceava are o suprafață de 1.998 mp.

„Această inaugurare marchează un pas important în extinderea retelei la nivel regional, Suceava fiind un oraș strategic pentru dezvoltarea brandului. Noul magazin Reserved din Suceava va pune la dispoziția clienților colecții complete pentru femei, bărbați și copii (…), a declarat Alexandru Roman, Leasing Manager LPP România, într-un comunicat de presă. Reserved este prezent pe piața locală din aprilie 2008, completându-și prezența fizică printr-o platformă online și o aplicație mobilă.

LPP a devenit al treilea grup de fashion din România care a atins pragul de 2 mld. lei (415 mil. euro) afaceri. Celelalte două grupuri sunt Inditex (ce are pe lângă Zara și alte mărci, precum Bershka și Massimo Dutti) și Pepco. În cazul LPP, compania a ajuns la acest nivel după ce cifra de afaceri a crescut accelerat an de an, pe fondul expansiunii rapide, mai ales sub brandul Sinsay, poziționat pe segmentul de discount. Acest din urmă segment a prins avânt în ultimii ani, pe măsură ce românii au devenit tot mai atenți la modul în care își cheltuiesc banii.

Citește și