Polonezii îmbrățișează patriotismul economic
Aproape 90% dintre polonezi vor ca fondurile publice acordate prin contractele pentru companiile de stat și instituții să ajungă în principal la companiile poloneze sau la companii străine care plătesc taxe în Polonia, arată un sondaj IBRIS analizat de ziarul…
Aproape 90% dintre polonezi vor ca fondurile publice acordate prin contractele pentru companiile de stat și instituții să ajungă în principal la companiile poloneze sau la companii străine care plătesc taxe în Polonia, arată un sondaj IBRIS analizat de ziarul economic Rzeczpospolita. De asemenea, sondajul a găsit că aproape jumătate din polonezi sunt de acord ca fondurile publice și cele primite de la UE de Polonia prin Planul Național de Redresare să se ducă doar la companii poloneze.
Este un semnal clar al patriotismului economic și al sprijinului popular pentru capitalul polonez, spun analiștii.
Rezultatele sunt importante în contextul eforturilor guvernului de a „repoloniza“ economia și, în primul rând, de a defini ce înseamnă acest lucru. Ca principiu, „repolonizarea“ înseamnă un „conținut“ cât mai mare polonez în contractele și proiectele publice pentru ca economia, companiile și societatea din Polonia să beneficieze cât mai mult de ele. Această tendință de a îmbrățișa patriotismul economic este cu atât mai importantă cu cât Polonia are în desfașurare sau pregătește proiecte publice istorice. Cele mai mari sunt construirea primei centrale nucleare a țării și dezvoltarea Portului Central de Comunicații (CPK). Acesta din urmă presupune construirea unuia dintre cele mai mari și mai moderne aeroporturi din Europa și a infrastructurii, rutiere și feroviare, de care are nevoie. Este vorba inclusiv de cale ferată de mare viteză care să lege cele mai mari orașe ale țării de capitală și capitala, Varșovia, de aeroport. Apoi, Polonia are în desfășurare cele mai ambițioase planuri din regiune de dezvoltare a transportului pe calea ferată, de pasageri și de marfă. Cheltuielile în acest sens sunt și ele istorice. Dacă în privința centralei nucleare este mai greu de definit ce înseamnă conținut polonez, puține companii locale având experiență în acest domeniu, în cel feroviar este mult mai simplu. Polonia produce și oțel, și materiale de construcții și, mai important, este unul din principalii producători europeni de trenuri, locomotive și vagoane.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026