Polonia este tratată de piețe ca o economie dezvoltată
Polonia se distanțează de restul țărilor din Europa de Est și se comportă mai degrabă ca o piață dezvoltată decât ca una emergentă, fiind singurul stat din regiune care s-a împrumutat la dobânzi negative în acest an, așa cum fac țările din zona euro, și care, contrar trendului, nu se opune aprecierii monedei naționale.
Guvernul polonez a vândut la sfârșitul lunii trecute obligațiuni pe trei ani, denominate în franci elvețieni, în valoare de 580 de milioane de franci elvețieni, cu un randament de -0,213%, către investitori din Polonia (47%), Germania (34%) și Elveția (19%). Săptămâna trecută randamentele încă erau negative, în pofida unui val de vânzări de obligațiuni suverane europene.
Guvernul de la Varșovia, încrezător în forța sa financiară, și-a permis să anuleze o emisiune de obligațiuni planificată pentru săptămâna trecută, după ce piața a scăzut, pentru că nu a vrut să accepte oferte mai mici. „Polonia arată mai degrabă ca o piață dezvoltată decât ca una emergentă. Economia este bine administrată și crește într-un ritm constant, politica monetară este solidă, iar riscurile cauzate de o eventuală instabilitate politică sunt scăzute, chiar dacă se apropie alegerile din acest an“, a spus Marcus Svedberg, economist-șef al firmei de investiții East Capital, pentru CNBC.
Artur Radziwill, secretarul de stat în ministerul polonez de finanțe, a afirmat că „putem să limităm sau chiar să suspendăm emisiunile de obligațiuni pentru câteva luni“, întrucât două treimi dintre nevoile de finanțare au fost deja acoperite.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026