Pompele de căldură câștigă teren, dar prețurile ridicate limitează piața
Expansiunea înceată a rețelei de gaz, progresul puternic înregistrat de instalările de panouri fotovoltaice și cererea pentru alternative verzi împing în sus cererea pentru pompe de căldură pentru încălzirea și răcirea locuințelor.
Expansiunea înceată a rețelei de gaz, progresul puternic înregistrat de instalările de panouri fotovoltaice și cererea pentru alternative verzi împing în sus cererea pentru pompe de căldură pentru încălzirea și răcirea locuințelor. Acestea promit o eficiență ridicată, producând de circa trei ori mai multă căldură decât energie consumată și au nevoie doar de conexiune la rețeaua electrică.
La finalul anului 2023, erau 24 de milioane de pompe de căldură instalate în Europa care evitau emisiile de gaze cu efect de seră echivalente cu eliminarea a 7,5 milioane de mașini de pe șosele, potrivit datelor Ariston. Pe de altă parte, pe fondul reducerii subvențiilor, în primul semestru al lui 2024 vânzările au scăzut cu 47%, ceea ce a marcat o premieră în condițiile în care piața înregistrase constant creșteri în deceniul anterior. „În România, piața este mult mai puțin dezvoltată, însă pompele de căldură au câștigat rapid popularitate în ultimii ani, datorită caracteristicilor. Există o creștere a vânzărilor pe acest segment, dar chiar dacă procentual este semnificativă, în realitate discutăm încă despre o piață mică aflată sub potențial“, a spus Cătălin Drăguleanu, head of East Europe Southern countries – Ariston Group.
„Unul dintre motive este legat de absența subvențiilor în România, spre deosebire de majoritatea statelor europene, unde autoritățile susțin populația în procesul de trecere la noua tehnologie.“
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026