Versiunea completă
Business Legal

Ponta a numit noua conducere la mai multe agenții și autorități

Premierul Victor Ponta a numit o nouă conducere la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Garda Națională de Mediu, în locul foștilor președinți, eliberați din funcție.

Thomas Dinca - Mediafax · 31 mai 2012 · 1 min de citit

Premierul Victor Ponta a numit o nouă conducere la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Garda Națională de Mediu, în locul foștilor președinți, eliberați din funcție.

Printr-un set de decizii, premierul a numit-o pe Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet, la conducerea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, aceasta urmând să îi aibă în subordine, ca vicepreședinți, pe Victor Lucian Ionescu și Alin Petrache, președinte al Federației Române de Rugby.

În postul de președinte al Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a fost instalat Sorin Vintilă Meșter, care în 1992 a primit prin decret al președintelui Ion Iliescu titlul de revoluționar, iar la Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost numit ca președinte Eugen Coifan, care a mai ocupat acest post în Guvernul Tăriceanu.

Citește și