Ponta: Dacă cei de la stat au greșit, calculând în plus la pensiile militare, să plătească ei
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, în opinia sa, trebuie găsită o altă soluție legislativă în ceea ce privește calcularea pensiilor militare, el arătând că nu este vina celor cărora li s-a calculat în plus și că dacă cei de la stat au greșit, calculând în plus, atunci să plătească ei.

“Înțeleg că au fost niște probleme, m-a informat ministrul Apărării, ministrul Muncii. Trebuie să vedem cum să facem în așa fel încât pe de o parte să calculăm corect și pe de altă parte să nu stârnim o nouă panică, adică oamenii să creadă că le scade cineva pensia. Nu cred că asta e ideea”, a spus Ponta.
El a arătat că este vorba despre o situație delicată, pentru că s-au făcut erori în calcul.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026