Ponta, despre prioritățile bugetare: Cei mai mulți bani, pentru rambursări de pensii și sănătate
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, în contextul discuțiilor despre rectificarea bugetară, că banii cei mai mulți vor fi alocați, printre altele, pentru rambursarea de pensii, plata însoțitorilor persoanelor cu handicap și sănătate, fondurile rămase urmând să se termine în septembrie.
O altă prioritate ar fi, potrivit lui Ponta, achitarea datoriilor pe care autoritățile le au la diverși furnizori.
În privința surselor de finanțare, premierul a precizat că au fost tăiate fonduri de la investiții în piscine și pârtii proiectate în locuri considerate inoportune. “Am tăiat din cunoscutele piscine de la țară și pârtiile de schi de la soare. Eu sprijin sportul, dar nu sprijin prăduirea banilor din motive de sport”, a spus Ponta, la plecarea de la Ministerul Administrației și Internelor (MAI), unde au avut loc discuții despre rectificare, dar și despre funcționarea și finanțarea administrației publice.
Cu același prilej, premierul a spus că la Constanța și Mangalia vor fi alocați patru milioane de lei pentru plata salvamarilor.
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026
-
Turismul din Praid s-a prăbușit după inundarea salinei. „A căzut businessul cu 80%“, spune proprietara unei pensiuniEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Mallurile din București sunt pline 99%, iar brandurile noi stau pe liste de așteptare. Uniqlo amână intrarea în RomâniaBusiness Construct · 15 noiembrie 2026