Ponta:Efectele noului Cod rutier vor fi analizate după o anumită perioadă, pentru eventuale adaptări
Efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
“Nu există legi de neschimbat, că se schimbă realitățile. Evident că vom constata- dar nu într-o zi, două, ci în niște luni, într-un an, în doi – …se face o analiză, să vedem care este influența asupra accidentelor, asupra plății amenzilor, în ce măsură s-a redus acest fenomen sau nu și, în funcție de asta, Parlamentul, la dezbaterea ordonanței, sau noi putem să intervenim cu modificări. Nu înseamnă că acum am închis Codul rutier pentru următorii 50 de ani, ci că, în funcție de situația reală, întotdeauna legislația se adaptează”, a spus Ponta.
Miercuri, Guvernul a amânat din nou adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenții și infracțiuni.
Ministerul de Interne a transmis că proiectul Codului Rutier va fi reprogramat pentru prima ședință de guvern de săptămâna viitoare.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026