Ponta spune că Guvernul va da bani pentru construcția unei clădiri la Spitalul de Copii Timișoara
Premierul Victor Ponta a vizitat, vineri, Spitalul de Copii "Louis Țurcanu" din Timișoara, spunând că se vor aloca bani de la Guvern pentru construcția unei noi clădiri în care să funcționeze unitatea medicală, având în vedere că o parte din spațiile actuale au fost retrocedate.
Victor Ponta a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că în prima parte a zilei a vizitat Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din municipiu, “discret”, fără să anunțe jurnaliștii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a fost însoțit de reprezentanți ai Primăriei și ai Consiliului Județean Timiș, cărora le-a promis că Guvernul va aloca bani pentru construirea unui nou corp de clădire.
“Am fost acolo, am discutat cu managerul și am decis următorul lucru: proiectul va fi gata până în februarie. Trebuie făcut cât mai rapid și atunci banii îi trecem prin proiectul de buget 2013-2014, astfel încât în 2014 să fie finalizată noua construcție. Singurul lucru pe care îl mai negociem e cât dăm de la bugetul național și cât de la bugetul local. E o chestiune veche și, din punctul meu de vedere, dacă e gata proiectul în februarie, punem partea noastră de finanțare. Am pornit de la 75 la sută să fie acoperit din bugetul național și restul din bugetul local, dar mai negociem”, a declarat Ponta.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026