Poți să pleci de la un vis și să ajungi la primul milion. Poveștile strânse la Afaceri de la Zero vin să construiască încrederea în antreprenoriat mic și curajos, care deschide nișe de piață, luptă pentru idei și creează comunități. E rândul tău să fii no
Să pornești la drum cu o idee, cu câteva economii sau bani împrumutați și cu multă pasiune și să ajungi să atingi pragul de un milion de lei – sau de euro – cifră de afaceri cu businessul tău care cândva era doar un vis greu de îndeplinit se poate traduce prin perseverență și curaj, două ingrediente care nu lipsesc niciodată din rețeta antreprenorului de succes.
♦ Proiectul Afaceri de la Zero a împlinit șase ani în luna mai a acestui an, iar pentru a marca o întreagă generație de mici antreprenori, am decis să îi căutăm pe primii „noștri“ milionari, în lei sau în euro. Scopul lor nu a fost milionul, ci modul în care reușesc să construiască ceva pornind de la nimic urmând vise, pasiuni, nevoi, idei. Milionul, în cazul lor, este al proiectelor pe care le-au creat și care au convins consumatorii, nu este un cont al lor în vreo bancă.
Să pornești la drum cu o idee, cu câteva economii sau bani împrumutați și cu multă pasiune și să ajungi să atingi pragul de un milion de lei – sau de euro – cifră de afaceri cu businessul tău care cândva era doar un vis greu de îndeplinit se poate traduce prin perseverență și curaj, două ingrediente care nu lipsesc niciodată din rețeta antreprenorului de succes.
Aceasta este povestea câtorva dintre antreprenorii care au călcat pragul studioului Afaceri de la Zero în cei șase ani de activitate ai acestui proiect și care au reușit să facă primul lor milion, fără să își propună de la început.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026