Predeschiderea ședinței cu acțiuni Hidroelectrica din 12 iulie va avea loc la ora 09:00, în loc de 09:45
Bursa de Valori București a anunțat că pe 12 iulie, zi care marchează listarea acțiunilor Hidroelectrica (H2O), etapa de predeschidere a simbolului H2O în piața principală va începe de la ora 09:00, față de ora obișnuită 09:45. Decizia a fost luată în vederea asigurării unui interval de timp mai larg pentru gestionarea unui număr mare de ordine în prima sesiune de trading de către participanții b…
Bursa de Valori București a anunțat că pe 12 iulie, zi care marchează listarea acțiunilor Hidroelectrica (H2O), etapa de predeschidere a simbolului H2O în piața principală va începe de la ora 09:00, față de ora obișnuită 09:45. Decizia a fost luată în vederea asigurării unui interval de timp mai larg pentru gestionarea unui număr mare de ordine în prima sesiune de trading de către participanții bursieri, scriu reprezentanții BVB.
„Orarul celorlalte etape ale sesiunii de tranzacționare pentru simbolul respectiv va rămâne nemodificat (se va înscrie pe coordonatele de timp aplicabile piețelor REGS și DEALS)“, se arată într-un comunicat.
„De asemenea, este de așteptat ca procesul de Fixing dinaintea stării Deschisa a simbolului H2O în piața Regular să fie unul de durată de până la 2 minute, mai extinsă fata de cea uzuală, dată fiind concentrarea de ordine potențial generatoare de tranzacții în aceasta data – ca în cazul oricărui astfel de proces cu un număr mare de ordine/tranzacții”, Tranzacționarea acțiunilor se va efectua pe baza mecanismului de întrerupere a volatilității, conform parametrilor și valorilor aferente care se aplică acțiunilor din componența indicelui BET.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026