Premieră pe piața auto: mașina pe abonament, schimbată la un an
Serviciile nou lansate la nivel mondial, care s-au extins și în România, precum Uber, airbnb alături de programele de car-sharing pot determina clienții de automobile să renunțe treptat la ideea de a cumpăra o mașină și să prefere să închirieze una în regim de leasing, iar jucătorii din piața auto vin cu soluții dedicate acestora prin care clienții pot plăti un avans de 10% alături d…
Serviciile nou lansate la nivel mondial, care s-au extins și în România, precum Uber, airbnb alături de programele de car-sharing pot determina clienții de automobile să renunțe treptat la ideea de a cumpăra o mașină și să prefere să închirieze una în regim de leasing, iar jucătorii din piața auto vin cu soluții dedicate acestora prin care clienții pot plăti un avans de 10% alături de o rată lunară pentru a avea în fiecare an un automobil nou.
„Alături de Porsche România oferim în cadrul unui program-pilot de 100 de automobile, un serviciu prin care un client poate conduce acel automobil timp de un an, iar după un an poate înlocui mașina astfel încât să aibă un automobil nou tot timpul, iar aici este trecerea de la a deține un automobil la a privi mașina ca soluție de mobilitate. Serviciul este disponibil pentru clienți individuali, dar oricine îl poate contracta“, a spus David Gedlicka, directorul general al Porsche Finance Group în România.
În cadrul acestui program-pilot sunt acum disponibile două modele, 50 de automobile VW Golf și 50 de automobile VW Tiguan. Prin acesta se achită un avans după care se plătește lunar o rată tip de 12 luni, iar după un an clientul returnează mașina, achită un alt avans și reia ratele. Spre exemplu, pentru un Golf trebuie să se achite o rată lunară de 270 de euro plus TVA, iar pentru un Tiguan, 440 de euro plus TVA, iar toate cheltuielile sunt incluse.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026