Versiunea completă
Business Hi-Tech

Președintele ANCOM: Ținta pe 2017 - să reducem blocajele birocratice în dezvoltarea rețelelor de comunicații

Coșmarul birocratic cu care se confruntă în prezent operatorii de telecom în proiectele de extindere a rețelelor - auto­riz­a­ții eliberate cu întâr­ziere sau blocate de primării, tarifele mari, nejus­tificate economic solicitate pentru a utiliza domeniul public sau stâlpii com­paniilor de energie - va fi redus semni­ficativ de anul viitor.

Corina Matei · 20 decembrie 2016 · 2 min de citit

Coșmarul birocratic cu care se confruntă în prezent operatorii de telecom în proiectele de extindere a rețelelor – auto­riz­a­ții eliberate cu întâr­ziere sau blocate de primării, tarifele mari, nejus­tificate economic solicitate pentru a utiliza domeniul public sau stâlpii com­paniilor de energie – va fi redus semni­ficativ de anul viitor.

Simplificarea vine odată cu intrarea în vigoare a legii infrastructurii și a emiterii de către Auto­ritatea de Reglementare în Co­mu­ni­cații (ANCOM) în colaborare cu alte in­stituții a unor norme tehnice privind construirea de rețele și a reglementării pre­țurilor ce pot fi solicitate pentru utilizarea domeniului public sau privat, susține Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.

„Cred că în noua situație vor fi niște condiții mult mai clare pentru că acum operatorii pierd și mult timp și multe resurse tocmai pentru că nu sunt foarte clare condițiile în care își pot dezvolta rețelele, cred că vor fi stimulați să utilizeze tot mai mult în comun elementele de infrastructură și vor dezvolta rețelele cu costuri mai mici. De fapt acesta este și scopul acestei legi (159 pe 2016 – n. red.)”, a declarat într-un interviu pentru ZF Cătălin Marinescu, președintele ANCOM.

Care este situația de la care se pleacă acum? Companiile de comunicații au dreptate când reclamă problemele pe care le întâmpină în relația cu primăriile sau, spre exemplu, cu marii proprietari privați de rețele de stâlpi pe care sunt instalate cablurile companiilor de telecom, afirmă Marinescu.

Citește și