Președintele Băsescu a promulgat Legea picnicului
Președintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, Legea privind desfășurarea activității de picnic, care stabilește amenzi de până la 5.000 de lei pentru ieșirile la iarbă verde în alte zone decât cele special amenajate.
Legea a fost adoptată pe 21 februarie de Camera Deputaților, principala prevedere fiind că este interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate dotate cu facilități și utilități.
Potrivit legii, vor fi special amenajate pentru picnic, pe domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, zone care vor fi dotate cu utilități și facilități pentru această activitate și în care aprinderea focului este permisă. Aceste zone vor fi indicate în parcuri și în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităților.
Persoanele care vor merge la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje. Aceștia vor trebui să păstreze liniștea și să nu deranjeze comunitățile locale, să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să-l supravegheze permanent, să lase locul curat și nealterat, să nu arunce țigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să respecte bunele moravuri.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026