Versiunea completă
Business Legal

Președintele Iohannis: Veniturile bugetului sunt cu 6 mld. lei sub program în S1 2017

Deficitul bugetar a crescut în iunie cu 4,4 miliarde de lei ca urmare a înregistrării unul gol de venituri, față de program, de aproape 6 miliarde de lei, potrivit unui mesaj transmis la sfâriștul săptămânii de președintele Klaus Iohannis, prin…

Cristina Bellu · 16 iulie 2017 · 2 min de citit

Deficitul bugetar a crescut în iunie cu 4,4 miliarde de lei ca urmare a înregistrării unul gol de venituri, față de program, de aproape 6 miliarde de lei, potrivit unui mesaj transmis la sfâriștul săptămânii de președintele Klaus Iohannis, prin intermediul consilierului prezidențial Cosmin Marinescu, cu ocazia lansării versiunii în limba română a „Cărții Albe a IMM-urilor din România“.

„În ciuda creșterii economice record de 5,7% pe primul trimestru și a expansiunii considerabile a consumului, execuția bugetară de pe primul semestru al anului 2017 consemnează serioase rămâneri în urmă în privința colectării veniturilor – care sunt cu aproape 6 mld. lei sub nivelul pro­gramat, fapt ce a atras creșterea deficitului bugetar cu circa 4,4 mld. lei doar în luna iunie“, precizează mesajul președintelui.

Guvernul nu a comentat mesajul șeful statului. Dar noul premier Mihai Tudose nu și-a ascuns, în ultima vreme, iritarea față de nivelul redus de încasări la buget și mai ales față de căderea veniturilor din TVA. Pe zona de TVA, la cinci luni, scă­de­rea este de 5%, exact procentul care în­seamnă reducerea taxei de la 20% la 19%, de la 1 ianuarie. Dar în­ca­sările nu reflectă deloc creș­terea consumului cu 8%. O creștere de consum de 8% ar fi trebuit să conducă la o în­casare în plus din taxa pe valoare adăugată de 3%, an/an (opt procente de creștere a consumului minus cinci procente ce înseamnă reducerea TVA de la 20% la 19%), nicidecum la o scădere.

Citește și