Previziuni 2024. Piața bancară. Dobânzile și ratele bancare vor scădea în 2024, creditarea se poate revigora, iar consolidarea, restructurarea și digitalizarea în banking vor continua. 2024 aduce și o nouă conducere la BNR
BNR va reduce dobânda-cheie în 2024, de la 7% cu cât a închis anul 2023, în condițiile tendinței de scădere a inflației.
♦ Anul 2024 poate să aducă dobânzi mai mici la credite, rate mai mici, dar și continuarea consolidării, restructurării și digitalizării sistemului bancar ♦ BNR poate relaxa politica monetară prin reduceri ale dobânzii-cheie în condițiile în care inflația scade ♦ Începând din anul 2024 băncile vor plăti un impozit suplimentar (calculat prin aplicarea unei cote de 2% asupra cifrei de afaceri), pe lângă impozitul pe profit ♦ Însă, sistemul bancar va rămâne cu un profit consistent și în 2024 după ce în 2023 câștigul a atins un nou nivel record ♦ O nouă conducere la BNR vom vedea în 2024, după expirarea mandatului de cinci ani al actualei conduceri.
• BNR va reduce dobânda-cheie în 2024, de la 7% cu cât a închis anul 2023, în condițiile tendinței de scădere a inflației. Odată cu relaxarea politicii monetare se vor ajusta și dobânzile pe piața interbancară, iar băncile ar urma să mai reducă dobânzile la credite.
BNR este de așteptat să taie gradual dobânda-cheie, ajustarea din tot anul 2024 urmând să cumuleze 1,25 puncte procentuale sau 1,5 puncte procentuale, după cum indică unii analiști, de la nivelul de 7% cât a fost dobânda la sfârșitul anului 2023. Ajustarea dobânzii ar veni în condițiile scăderii inflației, nivelul prognozat de BNR pentru rata anuală a inflației fiind de 4,8% la final de 2024, în scădere față de 2023. Prognozele unor bănci indică o rată-cheie de 5,50% sau de 5,75% la final de 2024. Discuțiile despre reducerea dobânzii-cheie pot începe odată ce inflația scade sub rata-cheie, după cum sugera guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026