Versiunea completă
General Business

Primăria Oradea a luat peste 7 mil. euro de la UE pentru proiecte legate de educație

Primăria Oradea a accesat fonduri europene de peste 7 mil. euro pentru proiecte de investiții ce presupun dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, reabilitarea școlilor generale, construirea unor grădinițe noi, precum și extinderea unora deja existente.

Dragoș Dinu · 26 februarie 2018 · 1 min de citit

Primăria Oradea a accesat fonduri europene de peste 7 mil. euro pentru proiecte de investiții ce presupun dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, reabilitarea școlilor generale, construirea unor grădinițe noi, precum și extinderea unora deja existente.

În ceea ce privește dezvoltarea învățământului profesional și tehnic, municipiul Oradea va demara două proiecte de investiții în valoare totală de 1,6 mil. euro, finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 și care vizează reabilitarea și echiparea infrastructurii colegiului Tehnic Mihai Viteazul și a colegiului Tehnic Traian Vuia.Un alt proiect este reabilitarea integrală a școlii Generale nr. 11, suma alocată fiind de 2,25 mil. euro, plus TVA, iar durata lucrărilor este estimată la 18 luni.

’’Ne propunem să construim două grădinițe și să extindem alte trei unități existente. Toate aceste lucrări sunt propuse a se derula într-o periodă de un an și jumătate, iar suma totală propusă pentru educație se ridică la 7,3 milioane de euro, plus TVA. Toate aceste investiții urmează să fie finanțate din bani europeni’’, a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.

Citește și