Primăria Timișoara a finalizat proiectul de 170 mil. lei pentru reabilitare a 29 de kilometri din rețeaua de termoficare a orașului
Primăria Timișoara a finalizat implementarea proiectul european de 170 mil. lei (peste 34 mil. euro) ce a prevăzut reabilitarea a 29 de kilometri din rețeaua de termoficare și modernizarea a 25 de puncte termice din oraș. Pentru 14 puncte termice…
Primăria Timișoara a finalizat implementarea proiectul european de 170 mil. lei (peste 34 mil. euro) ce a prevăzut reabilitarea a 29 de kilometri din rețeaua de termoficare și modernizarea a 25 de puncte termice din oraș. Pentru 14 puncte termice au fost recepționate deja lucrările, iar pentru celelalte 11 au fost demarate procedurile în vederea efectuării recepției la terminarea lucrărilor, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Timișoara.
’’După 40-50 de ani în care sistemul de termoficare a fost privat de investiții serioase, în ultimii 2 ani am reușit să schimbăm peste 29 de kilometri de conducte și vom continua să investim în sistem. (…). Cred că sistemul centralizat de termoficare în Timișoara are viitor și de aceea facem investiții masive în rețea și capacitate de producție’’, a spus Dominic Fritz, primarul municipiului Timișoara, într-un comunicat de presă.
Toate conductele aflate în proiectul de investiție au fost schimbate, respectiv 20 de kilometri de rețea secundară și 9 kilometri de rețea primară. În programul de retehnologizare au fost incluse lucrări de înlocuire a vanelor și racordurilor de pe traseul magistralelor de termoficare, realizarea unui sistem de monitorizare a stării izolației conductelor, construirea de cămine pe rețele secundare, astfel încât, în caz de avarii, să nu fie afectate toate blocurile alimentate la același punct termic. Valoarea totală a proiectului, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, este de 170 milioane lei (TVA inclus).
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026