Primăria Timișoara investește peste 21 mil. lei în modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici
Primăria Timișoara a demarat un proiect de investiții de aproape 21,5 mil. lei (4,3 mil. euro), TVA inclus, ce prevede modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici, în condițiile în care, în prezent, în această zonă există tronsoane puternic degradate…
Primăria Timișoara a demarat un proiect de investiții de aproape 21,5 mil. lei (4,3 mil. euro), TVA inclus, ce prevede modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici, în condițiile în care, în prezent, în această zonă există tronsoane puternic degradate sau neasfaltate, fără trotuare sau prost delimitate, cu rețele vechi de apă și canalizare. Amenajarea de șantier începe săptămâna aceasta pe 3 din cele 12 străzi incluse în programul de investiții al municipalității, potrivit unui comunicat de presă transmis de primăria Timișoara. Durata lucrărilor se va întinde pe o perioadă de 12 luni.
’’Vrem ca Timișoara să își continue dezvoltarea echilibrată, nu doar în zona centrală, ci și în cartierele istorice sau periferice, iar modernizarea Blașcoviciului este încă un pas în această direcție. Avem în Blașcovici străzi fără infrastructură și rețele de utilități depășite’’, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul municipiului Timișoara, într-un comunicat de presă.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026