Primele două luni din acest an stabilesc un nou record pentru industria aviatică. Peste 3,3 milioane de pasageri au înregistrat aeroporturile locale, în creștere ușoară
Începutul de an a adus un nou record pentru industria aviatică locală, astfel că în primele două luni din acest an au fost înregistrați peste 3,3 milioane de pasageri pe aeroporturile locale, potrivit informațiilor Asociației Aeroporturilor din România.
♦ Dacă industria aviatică își menține ritmul de creștere, numărul pasagerilor ar putea depăși nivelul record al anului trecut. La o astfel de creștere ar putea contribui și intrarea României în spațiul Schengen.
Începutul de an a adus un nou record pentru industria aviatică locală, astfel că în primele două luni din acest an au fost înregistrați peste 3,3 milioane de pasageri pe aeroporturile locale, potrivit informațiilor Asociației Aeroporturilor din România. Deși traficul a înregistrat o creștere ușoară de aproape 3,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, a fost stabilit însă un nou record, depășind nivelul anului trecut, când a fost cel mai bun început de an pentru aeroporturile locale.
Cei mai mulți pasageri i-a avut aeroportul Otopeni, care a fost tranzitat de aproape 2 milioane de persoane, adică 60% din totalul traficului aerian din lunile ianuarie și februarie.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026