Primii copii ai lockdown-ului s-au născut în decembrie 2020. Luna decembrie este singura care a înregistrat o creștere a numărului de nou-născuți din anul 2020 comparativ cu 2019
În luna decembrie 2020 s-au născut 15.857 de copii, cu 2.103 mai mulți decât în luna noiembrie 2020 și cu 433 mai mulți comparativ cu aceeași lună din 2019, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
În luna decembrie 2020 s-au născut 15.857 de copii, cu 2.103 mai mulți decât în luna noiembrie 2020 și cu 433 mai mulți comparativ cu aceeași lună din 2019, conform datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).
De altfel, luna decembrie este singura care a înregistrat o creștere a numărului de nou-născuți din anul 2020 comparativ cu 2019. Astfel, având în vedere că termenul unei sarcini este cuprins între 36 și 40 de săptămâni, rezultă că nou-născuții din luna decembrie au fost concepuți în luna martie, după debutul pandemiei de COVID-19 în România și după începerea perioadei de lockdown.
„Sarcina în pandemie a fost o provocare, în cel mai simplu mod spus. Eu am aflat că sunt însărcinată chiar în martie, cu câteva zile înainte să intrăm în lockdown. Eu eram la a doua sarcină, dar situația asta a fost înfricoșătoare pentru că nu știam la ce să mă aștept. Mi-a fost frică să mă duc la controale pentru că nu știam cum ar reacționa corpul meu dacă m-aș îmbolnăvi, ce ar păți copilul“, a spus pentru ZF Valentina M, una dintre mamele care au născut în luna decembrie.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026