Primul contract semnat IMM Invest. Banca Românească a acordat un credit de 1,48 mil. lei firmei Rexton Group Ploiești pentru producția de măști și combinezoane de protecție
Compania Rexton Group din Ploiești a primit un credit de investiții de 1,48 mil. lei și o linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru de un milion lei de la Banca Românească, acesta fiind primul contract semnat în cadrul programului IMM Invest.
Compania Rexton Group din Ploiești a primit un credit de investiții de 1,48 mil. lei și o linie de credit pentru finanțarea capitalului de lucru de un milion lei de la Banca Românească, acesta fiind primul contract semnat în cadrul programului IMM Invest.
Firma va demara producția de măști, combinezoane de protectie și alte echipamente specializate, necesare în prevenția răspândirii COVID-19.
„Avem doar un Plan A pentru fabrica noastră – mergem mai departe, ne adaptăm și nu ne oprim. Programul IMM Invest ne ajută în egală măsură să creăm încă 15 locuri noi de muncă, să ne stabilim o tintă pentru cifra de afaceri din acest an la nivelul anului 2019 și să contribuim cu produse critice în lupta împotriva efectelor din planul sănătății publice a pandemiei cu COVID-19. Investițiile pe care le vom face vor fi direcționate spre utilaje moderne capabile să realizeze cusături fără ață – pe principiul încălzirii locale prin emitere de sunete de înaltă frecvență – și în echipamente moderne de croit cu laser. Nu în ultimul rând, linia de credit pentru finanțarea capitalului de lucru va asigura aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producție, plata salariilor și a taxelor”, a afirmat Victor Purțuc, directorul general al Rexton Grup.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026