Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Primul manager al Fondului Proprietatea: Vânzarea de active e cea mai deșteaptă mutare

Nicolae Ivan, omul care a condus de Fondul Proprietatea (FP) la începuturi pentru ca mai apoi să treacă de partea cealaltă și să reprezinte interesele unui fond american, este de părere că vânzarea companiilor din portofoliu și distribuirea profiturilor către acționari este cea mai „deșteaptă mutare“ în contextul actual.

Mirela Turlan · 16 iulie 2012 · 1 min de citit

Nicolae Ivan, omul care a condus de Fondul Proprietatea (FP) la începuturi pentru ca mai apoi să treacă de partea cealaltă și să reprezinte interesele unui fond american, este de părere că vânzarea companiilor din portofoliu și distribuirea profiturilor către acționari este cea mai “deșteaptă mutare” în contextul actual.

Această soluție a fost propusă la începutul acestui an de fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acționar al FP cu 13% din capital, și a fost aprobată cu majoritate de voturi de acționari în AGA din aprilie.

Întrebat de ZF cum comentează situația în care se află Fondul Proprietatea, prins între insolvența Hidroelectrica, printre cele mai valoroase active din portofoliul de 12,5 miliarde de lei, și presiunile din partea Elliott de a vinde activele pentru a distribui profitul către acționari, Nicolae Ivan, unul dintre oamenii care au participat la înființarea Fondului Proprietatea, a răspuns:

Citește și