Primul trimestru la bursă: un pas înainte, doi înapoi
Investitorii de la bursa din București au avut puține motive de bucurie și de profit în primul trimestru, care s-a încheiat cu scăderi ale principalilor indici bursieri. Au fost însă și acțiuni care, grație rezultatelor financiare peste așteptări, au surprins plăcut investitorii. Speranțele de dezmorțire a unei burse prinse la frontiera conflictului dintre Rusia și Ucraina se mută în al doilea tr…
Investitorii de la bursa din București au avut puține motive de bucurie și de profit în primul trimestru, care s-a încheiat cu scăderi ale principalilor indici bursieri. Au fost însă și acțiuni care, grație rezultatelor financiare peste așteptări, au surprins plăcut investitorii. Speranțele de dezmorțire a unei burse prinse la frontiera conflictului dintre Rusia și Ucraina se mută în al doilea trimestru, când este programată oferta de privatizare a electrica, estimată la peste 400 milioane de euro.
LA ÎNCEPUTUL ANULUI, ADMINISTRATORII DE FONDURI ȘI BROKERII ERAU OPTIMIȘTI CU PRIVIRE LA POTENȚIALUL DE CREȘTERE A BURSEI DE LA BUCUREȘTI, ESTIMÂND UN AVANS DE 15% PENTRU 2014. Aceștia erau „contaminați„ și de euforia generată de creșterile puternice din 2013, când indicele BET, principala referință a bursei, s-a apreciat cu 26%. După primele trei luni din an, interval în care indicele BET s-a corectat cu 2,6%, iar indicele BET-C, al tuturor acțiunilor listate la bursă, a pierdut 4,3%, situația nu mai continuă să fie atât de roz.
ANUL 2014 SE ANUNȚĂ UN AN ÎN CARE SE VOR FACE MAI GREU BANI PE BURSĂ. Din cauza elementelor de incertitudine din plan intern (alegerile prezidențiale) și din plan extern (conflictul din Crimeea), investitorii străini sunt absenți din piață, astfel că o strategie care ar putea da rezultate este specularea trendurilor intermediare, de zile sau săptămâni, decât orientarea portofoliului pe termene mai lungi de timp„, a spus Răzvan Rusu, director de investiții la societatea de administrare Certinvest.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026