Problema germană în Europa

Recent, la editura Polirom, în colecția Economie și societate, a fost publicat un volum intitulat Criza zonei euro și viitorul Europei, coordonat de patru reputați economiști: Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D’Adda și Rajeesh Kumar. Este de fapt o culegere de 16 texte, scrise de 18 economiști, publicată prima oară în 2014, în limba engleză, și împărțită în trei părți: (1) Dezechilibrele economice și criza zonei euro, (2) Managementul crizei în zona euro: relația dintre politică și economie; (3) Zona euro: privire spre viitor.

Autorii articolelor se străduiesc să identifice un diagnostic plauzibil al crizei, analizează răspunsurile la criză configurate de modelele economice în vogă și de decizii privind politici economice și încearcă să estimeze posibile scenarii despre viitorul zonei euro. Cartea se adresează în special specialiștilor și înțelegerea unor fragmente necesită cunoștințe mai sofisticate de economie. Cu toate acestea, o bună parte este accesibilă cititorilor fără pregătire economică, dar cu o conectare minimă la ceea se petrece în Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, ea este utilă decidenților politici și consilierilor care îi sfătuiesc. Pentru aceștia din urmă, cartea reprezintă o lectură obligatorie. Soarta economiei europene este esențială pentru supraviețuirea decentă a Uniunii Europene.

Deși opiniile exprimate în articolele sunt variate, se poate identifica o narațiune dominantă. Aceasta spune în sinteză trei lucruri: (1) originea principală a crizei nu este indisciplina fiscală, ci indisciplina piețelor, care a permis crearea unor dezechilibre macroeconomice majore în interiorul UE, în absența unor aranjamente instituționale adecvate; (2)  rezolvarea crizei a fost suboptimală, determinată de un diagnostic greșit, punându-se accentul pe consolidarea fiscală, fără instrumente adecvate de ajustare a dezechilibrelor macroeconomice din interiorul zonei euro, cu Germania jucând un rol principal, captivă în dogme ideologice rigide, (3) precauție în privința viitorului, în condițiile în care proiectul unei arhitecturi instituționale care să permită prevenirea și ajustarea dezechilibrelor, inclusiv a unor forme de transfer fiscal, nu se află încă pe masa tratativelor.