Problema germană în Europa
Pentru cei care vor să înțeleagă cum a ajuns Uniunea Europeană să bată recordul de durată pentru refacerea economică după o criză financiară, lectura celor două articole este obligatorie.
Recent, la editura Polirom, în colecția Economie și societate, a fost publicat un volum intitulat Criza zonei euro și viitorul Europei, coordonat de patru reputați economiști: Daniel Dăianu, Giorgio Basevi, Carlo D’Adda și Rajeesh Kumar. Este de fapt o culegere de 16 texte, scrise de 18 economiști, publicată prima oară în 2014, în limba engleză, și împărțită în trei părți: (1) Dezechilibrele economice și criza zonei euro, (2) Managementul crizei în zona euro: relația dintre politică și economie; (3) Zona euro: privire spre viitor.
Autorii articolelor se străduiesc să identifice un diagnostic plauzibil al crizei, analizează răspunsurile la criză configurate de modelele economice în vogă și de decizii privind politici economice și încearcă să estimeze posibile scenarii despre viitorul zonei euro. Cartea se adresează în special specialiștilor și înțelegerea unor fragmente necesită cunoștințe mai sofisticate de economie. Cu toate acestea, o bună parte este accesibilă cititorilor fără pregătire economică, dar cu o conectare minimă la ceea se petrece în Uniunea Europeană. Nu în ultimul rând, ea este utilă decidenților politici și consilierilor care îi sfătuiesc. Pentru aceștia din urmă, cartea reprezintă o lectură obligatorie. Soarta economiei europene este esențială pentru supraviețuirea decentă a Uniunii Europene.
Deși opiniile exprimate în articolele sunt variate, se poate identifica o narațiune dominantă. Aceasta spune în sinteză trei lucruri: (1) originea principală a crizei nu este indisciplina fiscală, ci indisciplina piețelor, care a permis crearea unor dezechilibre macroeconomice majore în interiorul UE, în absența unor aranjamente instituționale adecvate; (2) rezolvarea crizei a fost suboptimală, determinată de un diagnostic greșit, punându-se accentul pe consolidarea fiscală, fără instrumente adecvate de ajustare a dezechilibrelor macroeconomice din interiorul zonei euro, cu Germania jucând un rol principal, captivă în dogme ideologice rigide, (3) precauție în privința viitorului, în condițiile în care proiectul unei arhitecturi instituționale care să permită prevenirea și ajustarea dezechilibrelor, inclusiv a unor forme de transfer fiscal, nu se află încă pe masa tratativelor.
-
ZF IT Generation. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsul. Fondatorii DesignVerse, Veridion și Footprints AI: Am fost nepregătiți pentru vânzări, iar un produs superior nu câștigă singur contracte. DesignVerse vrea 1-2 runde de finanțare în 2027, iar Veridion a refuzat oferte de achizițieZF IT Generation · 13 noiembrie 2026
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026