Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Problema nu este dacă, ci când vor crește dobânzile în Statele Unite

Investitorii de pe bursele de acțiuni din SUA vor căuta săptămâna aceasta indicii că Rezerva Federală, banca centrală a celei mai mari economii din lume, va începe mai degrabă mai devreme decât mai târziu să majoreze dobânzile, scrie agenția Thomson Reuters.

Corina Matei · 8 martie 2015 · 2 min de citit

Investitorii de pe bursele de acțiuni din SUA vor căuta săptămâna aceasta indicii că Rezerva Federală, banca centrală a celei mai mari economii din lume, va începe mai degrabă mai devreme decât mai târziu să majoreze dobânzile, scrie agenția Thomson Reuters.

Dacă datele statistice vor arăta că vânzările cu amănuntul și-au revenit în februarie după două luni de scădere, aceasta va putea fi interpretată ca semn că ieftinirea energiei impulsionează cheltuielile consumatorilor, coloana vertebrală a economiei americane.

Însă unii analiști cred că în februarie cheltuielile au fost limitate de vremea deosebit de rece în anumite părți din SUA. Datele de vineri mai bune decât s-a anticipat privind angajările au alimentat speranțele că Fed va începe să majoreze dobânzile cel mai devreme în iunie. Ideea începerii înăspririi politicii monetare în această lună a fost încurajată de comentarii ale câtorva oficiali ai Fed. Fed a început în timpul crizei economice să scadă dobânda de politică monetară pentru a ieftini creditul. În prezent, această dobândă variază de la 0% la 0,24%. Spre comparație, dobânda de politică monetară a BCE este 0,05%.

Citește și