Problemele cu reactoarele nucleare ale europenilor se țin lanț în plină criză de energie
Cu criza energiei punând presiune crescândă pe Europa, Franța, cel mai mare producător de energie nucleară al continentului, se străduiește să-și restarteze cât mai multe reactoare. Un număr record de 26 din cele 56 de reactoare ale țării erau la mijlocul lunii noiembrie offline pentru lucrări de mentenanță sau reparații, potrivit The New York Times.

Operatorul de stat din domeniul energiei nucleare EDF a crescut producția a trei reactoare nucleare recent în urma lucrărilor de reparații și a declarat că speră să înceapă soluționarea problemelor de la reactorul Penly 2 la mijlocul lunii ianuarie, scrie Reuters.
Operatorul s-a confruntat cu un probleme majore în acest an, producția de energie nucleară coborând la minime pe 30 de ani, chiar în condițiile în care războiul din Ucraina afectează profund aprovizionarea cu energie a Europei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026