Procurorii DNA cer aviz pentru arestarea deputatului Ion Stan
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut ministrului Justiției să solicite Camerei Deputaților încuviințarea arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, cercetat pentru trafic de influență.
Procurorul șef al Direcței Naționale Anticorupție a înaintat ministrului Justiției solicitarea de a sesiza Camera Deputaților pentru a cere încuviințarea arestării deputatului Ion Stan, inculpat în dosarul nr. 334/P/2012, în sarcina căruia au fost reținute două infracțiuni de trafic de influență, se arată într-un comunicat de presă de marți al DNA.
Solicitarea a fost formulată în conformitate cu prevederile articolului 72 alineatul 2 din Constituție, ale articolului 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor (republicată) și ale articolului 193 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994 (republicată) privind Regulamentul Camerei Deputaților, a precizat DNA.
DNA a început urmărirea penală față de Ion Stan pentru două infracțiuni de trafic de influență. În același dosar este urmărit penal și șoferul deputatului, Florin Sarca, pentru complicitate la trafic de influență.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026