Producătorii agricoli pot solicita suspendarea contractelor de credit și de leasing până la redresarea lor economică
Guvernul a aprobat joi 25 ianuarie 2024 una dintre revendicările fermierilor legate de creditare și leasing în contextul protestelor inițiate împreună cu transportatorii.
Guvernul a aprobat joi 25 ianuarie 2024 una dintre revendicările fermierilor legate de creditare și leasing în contextul protestelor inițiate împreună cu transportatorii. Astfel, în urma aprobării unei ordonanțe de urgență, producătorii agricoli afectați de secta din 2023 vor putea solicita blocarea sau suspendarea până la finalul acestui an a contractelor de credit încheiate, respectiv de leasing, până la redresarea lor economică, potrivit informațiilor comunicate în breafing-ul de la finalul ședinței de guvern. „A fost aprobată ordonanța de urgență pentru stabilirea unor măsuri de sprijin c…
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026