Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Producătorul de ambalaje biodegra­dabile din hârtie Exonia, un business contro­lat de antreprenorul Tiberiu Stoian, are în plan o investiție de peste 6 mil. euro în județul Galați cu fonduri prin Programul Tranziție Justă

Exonia, producător de ambalaje biodegradabile din hârtie, are în plan o investiție de peste 6 milioane de euro într-o nouă fabrică în județul Galați, compania având în plan să depună un proiect prin care să acceseze fonduri prin Programul Tranziție Justă, care are un buget de peste 770 mil. euro.

Mirela Turlan · 27 decembrie 2023 · 2 min de citit

♦ În total, sunt așteptate câteva sute de noi investiții prin Programul Tranziție Justă, care are un buget de peste 770 mil. euro.

Exonia, producător de ambalaje biodegradabile din hârtie, are în plan o investiție de peste 6 milioane de euro într-o nouă fabrică în județul Galați, compania având în plan să depună un proiect prin care să acceseze fonduri prin Programul Tranziție Justă, care are un buget de peste 770 mil. euro. Compania produce as­tăzi sacoșe biodegrada­bile din hârtie în Iași.

„Inițial voiam să investim în Hunedoara dar în final am decis să depun proiectul pentru o investiție în județul Galați pentru că asta ne ajută și din punct de vedere operațional, având în vedere apropierea de Iași. În noua unitate vor fi integrate ambalaje din materiale sustenabile. Investiția se ridică la circa 6,5 milioane de euro, conform celor mai recente estimări pe baza ofertelor primite de până acum, însă nu am definitivat proiectul. Angajăm în primă fază 35 de persoane și în final un total de 60 de persoane. Datorită nivelului de tehnologizare al liniilor nu este nevoie de foarte mult persol”, a spus Tiberiu Stoian, CEO al Exonia Holding, producător de ambalaje biodegradabile, care deține o fabrică în Iași. El spune că de la pornirea investiției până la implementarea acesteia va dura aproximativ 18 luni din cauza faptului că durează până la fabricarea echipamentelor necesare. El vede cu ochi buni acest proiect având în vedere că se dorește înlocuirea industriilor poluante cu unele sustenabile.

Citește și