Versiunea completă
Prima pagina

Producătorul Borsec și-a majorat de opt ori profitul în 2014

Romaqua Group, cea mai mare companie românească din industria băuturilor, a terminat anul 2014 cu un profit net de 11,4 milioane de lei, de opt ori peste nivelul înre­gistrat în anul anterior, arată datele de la Registrul Comerțului.

Corina Matei · 25 mai 2015 · 1 min de citit

Romaqua Group, cea mai mare companie românească din industria băuturilor, a terminat anul 2014 cu un profit net de 11,4 milioane de lei, de opt ori peste nivelul înre­gistrat în anul anterior, arată datele de la Registrul Comerțului.

Majorarea profitului net vine în condițiile în care cele mai importante două piețe pe care activează compania – băuturile nonalcoolice și berea – au avut un declin de 2-3%, respectiv 8,6% în volum anul trecut.

Declinul acestor două piețe s-a văzut însă în evoluția cifrei de afaceri a Romaqua, astfel că businessul producătorului s-a contractat cu aproape 5%, până la 561 mil. lei.

Pentru Romaqua Group cel mai important segment este cel al apelor minerale, care aduce circa 50% din vânzările grupului controlat de Octavian Crețu și Nicolae Palfi, în timp ce berea contribuie cu aproximativ 38% la business, potrivit ultimelor date transmise de companie.

Citește și