Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de cabluri electrice Iproeb Bistrița, profit de aproape șase ori mai mare anul trecut, la 22 mil. lei. Explozie de 11% pe acțiuni la BVB

Iproeb Bistrița (simbol bursier IPRU), unul dintre cei mai mari producători locali de cabluri și conductoare electrice, activ de peste 40 de ani în producția de produse electrotehnice, a înregistrat un profit net de 21,9 milioane de lei în 2022,…

Eduard Ivanovici · 1 martie 2023 · 1 min de citit

Iproeb Bistrița (simbol bursier IPRU), unul dintre cei mai mari producători locali de cabluri și conductoare electrice, activ de peste 40 de ani în producția de produse electrotehnice, a înregistrat un profit net de 21,9 milioane de lei în 2022, de la 3,86 milioane de lei în anul precedent. Compania a obținut astfel un avans de 467%.

Totalul veniturilor operaționale s-a ridicat la 185,7 milioane de lei, în creștere cu 17% față de 2021, iar cheltuielile cu serviciile prestate de terți au urcat cu 122% la aproape patru milioane de lei. La capitolul „alte cheltuieli”, grupul a înregistrat o scădere de circa 81% la 845.000 de lei. Datoriile s-au majorat cu 2,6% la 33,3 milioane de lei.

„Societatea a continuat să-și mențină și să dezvolte activitatea în toate cele trei linii de business în care a activat (cabluri, izolatoare și mijloace de automatizare). Rezultatele bune obținute de societate în această perioadă confirmă capacitatea firmei de a reacționa rapid la schimbările adverse din piață și de a lua măsurile necesare în vederea protejării intereselor acționarilor și salariaților”, scrie Iproeb în raportul anual preliminar.

Citește și