Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de carton ondulat Vrancart, cu frații Pavăl de la Dedeman în acționariat, încheie T1/2023 cu venituri de 118 mil. lei și un profit net de 3,5 mil. lei

Producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC), la care investitori sunt și frații Pavăl de la Dedeman cu un pachet de 17,2%, a anunțat luni seară la Bursa de Valori București rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2023, respectiv venituri de…

Robert Manea · 15 mai 2023 · 2 min de citit

Producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC), la care investitori sunt și frații Pavăl de la Dedeman cu un pachet de 17,2%, a anunțat luni seară la Bursa de Valori București rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2023, respectiv venituri de 117 mil. lei și un profit net de 3,5 mil. lei. Spre comparație în T1/2022 compania – la care Lion Capital are 75,5%, a raportat venituri de 140 mil. lei și un profit net de 4,2 mil. lei.

“Evoluția societății în primele trei luni ale anului 2023 a fost influențată de reducerea cererii, urmare a contractării consumului și creșterii stocurilor la beneficiari, ceea ce a necesitat o ajustare a prețurilor de vânzare. Majorarea continuă a preturilor materiilor prime și a tarifelor la utilități înregistrate pe parcursul anului trecut, generate de trendurile din piața internațională și care s-au regăsit și pe piața locală, a contribuit la creșterea stocurilor. Totodată cheltuielile salariale și cele cu serviciile prestate de terți au înregistrat creșteri, conducând în mod natural la o politica de cost saving adoptata de către companii. Rezultatele obținute în aceasta perioadă, ce se reflecta într-o profitabilitate conform așteptărilor și a unor indicatori financiari buni, confirma sustenabilitatea business-ului, precum și reziliență Societății la schimbările adverse din piață”, se arată în raportul trimestrial al companiei.

Vrancart are 212 mil. lei capitalizare iar în 2023 acțiunile au plus 15%.​

Citește și