Producătorul de componente auto Preh, furnizor pentru Porsche, Mercedes și Tesla, și-a redus pierderea în 2023 la aproape 21,3 mil. lei, având afaceri de 1,388 mld. lei
Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes sau Tesla, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 1,388 mld. lei (280,7 mil. euro), în ușoară creștere, de 0,65% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 1,379 mld. lei (279,7 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.
Producătorul de componente auto Preh România, furnizor pentru Porsche, Mercedes sau Tesla, a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 1,388 mld. lei (280,7 mil. euro), în ușoară creștere, de 0,65% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 1,379 mld. lei (279,7 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor. Preh România și-a redus anul trecut pierderea netă până la aproape 21,3 mil. lei (4,3 mil. euro), de la un rezultat negativ de 60,2 mil. lei (12,2 mil. euro) în 2022, conform infomațiilor publice. Compania a ajuns în 2023 la un număr mediu de 2.173 de angajați, cu 26 de oameni mai mult față de 2022.
Preh România deține o fabrică de componente auto în localitatea Ghimbav, județul Brașov și centre de servicii software și hardware la Iași și Brașov. La fabrica Preh din localitatea Ghimbav, județul Brașov, sunt produse comutatoare multifuncționale pentru volan, comutatoare bloc lumini, sisteme de control ale climei și elemente de comandă din consola centrală a automobilelor pentru BMW, Volkswagen, Porsche, Skoda, Seat, Audi, Mercedes sau Tesla.
În afară de centrul de producție și testare de la Brașov, compania deține și un centru de servicii software și hardware la Iași, deschis în primul trimestru din 2017, unde produce ’’componente electronice inovatoare pentru sistemele de operare din interiorul autovehiculelor’’. În 2022, producătorul de componente auto a închiriat 4.500 de metri pătrați de birouri în United Business Center, componenta de birouri clasa A a proiectului mixt Palas Iași dezvoltat de grupul IULIUS.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026