Versiunea completă
Business Hi-Tech

Producătorul de componente electronice Plexus din Oradea a revenit pe profit în 2025, la afaceri de peste 1,5 mld. lei

Producătorul de componente electronice Plexus Services Ro, subsidiara locală a grupului american Plexus, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1,531 mld. lei (303,7 mil. euro), în scădere cu 19,7% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 1,907 mld. lei (383,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor.

Vali Pencu · 9 iulie 2026 · 2 min de citit

Producătorul de componente electronice Plexus Services Ro, subsidiara locală a grupului american Plexus, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1,531 mld. lei (303,7 mil. euro), în scădere cu 19,7% față de anul anterior, când compania a avut afaceri de 1,907 mld. lei (383,4 mil. euro), potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor. Plexus a revenit anul trecut pe profit, având un câștig net de 59,7 mil. lei (11,8 mil. euro), de la o pierdere netă de 3,3 mil. lei (aproximativ 681.000 de euro), suferită în 2024, conform datelor publice. Plexus Services Ro a ajuns anul trecut la un număr mediu de 1.811 de angajați, cu 595 de oameni mai puțin decât în anul precedent. 

Grupul Plexus este prezent în Oradea din 2009, având inițial sediul într-un spațiu închiriat, iar din vara lui 2013 și-a mutat activitatea în Parcul Industrial I, administrat de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), după o investiție de 30 de milioane de dolari într-o fabrică de module electronice. Plexus deservește clienți din mai multe sectoare industriale, precum: industrial comercial, wireline & wireless, medical și securitate, apărare și aerospațial.

Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), companie publică al cărei acționar majoritar este municipiul Oradea, este administratorul a șase parcuri industriale în județul Bihor. Printre investițiile mari realizate în parcurile Eurobusiness din Oradea se află fabrica de motoare electrice Nidec, fabrica dezvoltată de producătorul american de componente electronice Plexus, dar și unitatea de producție a sud-coreenilor de la Shinheung Electronics, unul dintre furnizorii Samsung.

Citește și