Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Producătorul de lactate Bonas încheie prima zi ca societate listată la o capitalizare de 22,2 mil. lei

Bonas Import Export, com­pania clujeană care deține bran­dul de produse lactate Bonas, a încheiat prima zi ca și companie listată, o ședință în care acțiunile au fluctuat între 3,4 și 5,05 lei, la un preț de 4,5 lei pe acțiune, res­pec­tiv la o capitalizare de 22,2 mil. lei, după ce investitorii au realizat tranzacții în valoare de 1,1 mil. lei, arată datele BVB.

Mirela Turlan · 24 iunie 2021 · 2 min de citit

Bonas Import Export, com­pania clujeană care deține bran­dul de produse lactate Bonas, a încheiat prima zi ca și companie listată, o ședință în care acțiunile au fluctuat între 3,4 și 5,05 lei, la un preț de 4,5 lei pe acțiune, res­pec­tiv la o capitalizare de 22,2 mil. lei, după ce investitorii au realizat tranzacții în valoare de 1,1 mil. lei, arată datele BVB.

Spre comparație, pre­țul la care au fost vândute acțiuni în plasamentul privat a fost de 5 lei pe unitate, ceea ce înseamnă că în prima sesiune acțiunile BONA au scăzut cu 9,2%, potrivit calculelor realizate de ZF.

„Pentru compania Bonas, listarea la Bursa de Valori Bu­curești reprezintă un pas important de trecere a activității companiei la un nivel superior. Mulțumim investitorilor pentru încrederea acordată prin inves­tirea în acțiunile Bonas în cadrul plasamentului privat derulat și așteptăm să se alăture cât mai mulți investitori planurilor noastre de dezvoltare“, a afirmat Vasile Naș, președintele Consiliului de Administrație și cofondator al Bonas, în cadrul evenimentului derulat la Bursă cu ocazia debutului la tranzacțio­nare al companiei.

Citește și