Producătorul de mezeluri Cris-Tim, controlat de familia Timiș, anunță venituri de 270 mil. lei în primul trimestru, cu un profit net în creștere cu 53%, la peste 30 mil. lei
Cris-Tim Family Holding (CFH), companie antreprenorială controlată de familia Timiș, a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri de 268,8 milioane lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului anterior. Profitul net a avansat cu 53%, la…
Cris-Tim Family Holding (CFH), companie antreprenorială controlată de familia Timiș, a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri de 268,8 milioane lei, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă a anului anterior. Profitul net a avansat cu 53%, la 30,9 milioane lei, iar indicatorul EBITDA a urcat cu 30%, la 50,7 milioane lei, marja aferentă îmbunătățindu-se de la 15,6% la 18,9%, potrivit raportului trimestrial publicat la BVB.
Segmentul Mezeluri a generat 235,6 milioane lei, reprezentând aproximativ 88% din veniturile totale, cu o creștere de 8% față de T1/2025 susținută de volume mai ridicate. Segmentul Ready Meals a contribuit cu 29,4 milioane lei, în urcare cu 3%.
Rezultatele din primul trimestru reflectă performanța solidă a întregii organizații și confirmă capacitatea Cris-Tim de a îmbunătăți profitabilitatea, continuând în același timp să crească producția, vânzările și cota de piață”, spune CEO-ul Radu Timiș Jr, adăugând că „2026 este un an cu investiții importante pentru Cris-Tim”, prin cel mai mare program anual de CAPEX din istoria grupului, de 226,8 milioane lei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026