Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda a finalizat anul 2022 cu afaceri de peste 33 mil. Euro. „Cererea de noi proiecte în piața structurilor prefabricate este destul de solidă la acest moment“
Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, constructorul fabricii de MDF din Oarja, de lângă Pitești, un proiect de 150 mil. euro a concernului turc Yildiz Entegre, a finalizat anul 2022 cu o cifră de afaceri de peste 33 mil. euro, realizând astfel cea mai bună performanță din istoria companiei. În 2021, compania a avut afaceri de 23,3 mil. euro (114,7 mil. lei), potrivit datelor existente…
Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, constructorul fabricii de MDF din Oarja, de lângă Pitești, un proiect de 150 mil. euro a concernului turc Yildiz Entegre, a finalizat anul 2022 cu o cifră de afaceri de peste 33 mil. euro, realizând astfel cea mai bună performanță din istoria companiei. În 2021, compania a avut afaceri de 23,3 mil. euro (114,7 mil. lei), potrivit datelor existente pe site-ul Ministerului Finanțelor.
„În 2022 am înregistrat recordul absolut, atât ca și volum de producție, care a depășit toți anii anteriori, cât și ca cifră de afaceri. Pentru anul 2023, ne-am propus un buget ceva mai prudent, puțin sub 30 de milioane de euro, ținând cont și de faptul că prețurile de vânzare pentru oțelul-beton, cea mai importantă componentă de cost din industria noastră, se situează pe un trend ușor descrescător“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bulgaria, managing director ASA CONS pentru regiunea Europa de Est.
Unul dintre cele mai mari proiecte din istoria companiei turdene a fost finalizat în 2018, montajul structurii prefabricate a fabricii MDF Yildiz Entegre România de la Oarja, cu 70.000 de metri pătrați construiți. Pe parcursul anilor trecuți, ASA CONS a lucrat la mai multe proiecte mari, precum centrul logistic Dedeman din Pantelimon, magazinele Dedeman de la Brașov și Câmpulung Moldovenesc, un proiect pentru un producător japonez din zona București, dar și pentru dezvoltatorul logistic Transilvania Construcții din Cluj. Anul trecut, compania din Turda a finalizat mai multe magazine și centre logistice pentru Dedeman, centre logistice pentru CTP sau unități comerciale pentru retailerii Altex, Carrefour, Leroy Merlin sau Romstal.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026