Producătorul de scaune Antares din Cluj și-a bugetat afaceri în creștere cu 5%
Producătorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 7,4 mil. euro, mai mult cu 5% față de anul trecut, pe fondul revenirii pieței. Compania clujeană a realizat anul trecut afaceri totale de 7 mil. euro, iar după primele cinci luni ale acestui an vânzările Antares au ajuns la 2,7 mil. euro, valoare apropiată de…
Producătorul de scaune ergonomice de birou Antares România, subsidiară a grupului ceh Antares, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 7,4 mil. euro, mai mult cu 5% față de anul trecut, pe fondul revenirii pieței. Compania clujeană a realizat anul trecut afaceri totale de 7 mil. euro, iar după primele cinci luni ale acestui an vânzările Antares au ajuns la 2,7 mil. euro, valoare apropiată de cea înregistrată în aceeași perioadă din 2012.
„Rezultatele înregistrate în primul trimestru din acest an au fost pozitive. Cu toate că în luna aprilie am înregistrat un regres al afacerilor, suntem convinși că vom recupera și vom atinge nivelul de 7,4 mil. euro planificat pentru acest an. Nu prevedem o creștere a numărului de angajați, însă vrem să menținem efectivul la aproape 100 de persoane“, a declarat pentru ZF Transilvania Laczko Csaba, director general al Antares România.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
ZF DESCHIDEREA DE ASTĂZI. Cum va merge bursa. Urmăriți luni, 16 noiembrie 2026, ora 09.30 o discuție cu Alexandru Dobre, Deputy CEO, TradevilleBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026