Producătorul de textile tehnice Techtex și-a construit cu 5 milioane de euro a treia fabrică lângă Baia Mare
Techtex, companie specializată în producția de textile tehnice, parte din grupul Taparo, unul din cei mai mari jucători din sectorul mobilierului tapițat, a finalizat anul acesta investiția de 5 milioane de euro în a treia unitate de producție, o fabrică nouă lângă Baia Mare, potrivit oficialilor companiei.
Techtex, companie specializată în producția de textile tehnice, parte din grupul Taparo, unul din cei mai mari jucători din sectorul mobilierului tapițat, a finalizat anul acesta investiția de 5 milioane de euro în a treia unitate de producție, o fabrică nouă lângă Baia Mare, potrivit oficialilor companiei.
“Avem trei puncte de lucru, o fabrică nouă lângă Baia Mare, Cicârlău, investiție care a pornit în 2020 s-a finalizat în iunie 2021. Valoarea investiției este de 5 milioane de euro. Un punct de lucru în Oradea, în Oșorhei, al doilea punct de lucru în Târgu Lăpuș. Va fi necesar în perioada următoare să ne extindem capacitatea de depozitare”, declara Mihai Filip, acționar Techtex, în cadrul emisiunii Produs în România, un proiect ZF realizat în parteneriat cu MasterBuild. Mihai Filip este fiul fondatorului Ioan Filip.
Compania produce echipamentel de protecție personală și medicală, precum măști chirurgicale, halate, combinezoane și are în plan să intre pe producția de de mănuși chirurgicale și de examinare iar anul viitor va implementa divizia produse igienice (șervețele umede, scutece de adult și produse de igienă intimă pentru femei)
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026