Producătorul de vinuri Villa Vinèa și-a majorat vânzările cu 23% în 2021 după ce segmentul HoReCa a revenit la nivelul de dinainte de pandemie. Crama din județul Mureș a înregistrat o cifră de afaceri de 3,8 mil. lei, cel mai bun rezultat de până acum
Producătorul de vinuri Villa Vinèa din județul Mureș și-a majorat anul trecut afacerile cu 23% comparativ cu 2020, primul an de pandemie, după ce vânzările din HoReCa au reușit să crească și să revină la nivelul de dinaintea crizei sanitare.
Producătorul de vinuri Villa Vinèa din județul Mureș și-a majorat anul trecut afacerile cu 23% comparativ cu 2020, primul an de pandemie, după ce vânzările din HoReCa au reușit să crească și să revină la nivelul de dinaintea crizei sanitare. Relaxarea restricțiilor comparativ cu 2020 (deși nu total) a făcut ca segmentul HoReCa să crească, însă și retailul (modern și magazinele de specialitate) a rămas pe un trend ascendent.
„Creșterile de pe aceste două verticale de afaceri ne confirmă că în 2021 consumul s-a îmbunătățit comparativ cu primul an de pandemie, dar și că strategia noastră de business a dat roade. Dacă în HoReCa am reușit să creștem, în ciuda lipsei de predictabilitate a industriei, în ceea ce privește turismul la cramă, acolo nu am atins veniturile prepandemice. Acest lucru este asociat cu scăderile dramatice înregistrate de turismul de incoming“, a declarat Mircea Matei, director general al Villa Vinèa.
Totuși, călătorii români care au degustat vinuri la cramă le-au cumpărat apoi din retail (online sau offline), acoperind parțial acest gol. Astfel, în ceea ce privește veniturile la cramă, ele au reprezentat doar 60% din nivelul de dinainte de criza sanitară.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026