Profi a preluat două magazine din rețeaua lui Radu Timiș
Rețeaua de magazine Profi, controlată de fondul de investiții polonez Enterprise Investors, a preluat două dintre magazinele CrisTim, dezvoltate de Radu Timiș, în zona Pajura din Capitală și în Mogoșoaia.
Rețeaua de magazine Profi, controlată de fondul de investiții polonez Enterprise Investors, a preluat două dintre magazinele CrisTim, dezvoltate de Radu Timiș, în zona Pajura din Capitală și în Mogoșoaia. Magazinul din zona Pajura va fi deschis astăzi sub brandul Profi, iar cel din Mogoșoaia în următoarele zile.
Tranzacția nu vizează toată rețeaua CrisTim, ci doar cele două magazine. Potrivit datelor de pe site-ul CrisTim, divizia de retail a producătorului de mezeluri controlat de Radu Timiș, număra 11 magazine. Prin deschiderea din Pajura și printr-un nou proiect la Caracal, Profi va ajunge la 219 magazine.
Profi este cel de-al doilea lanț de retail modern din România după numărul de magazine, operate în format Profi, Profi Mall și Profi City, în 110 localități din 39 de județe. Compania are peste 5.500 de angajați. În 2012, compania a avut o cifră de afaceri de 1,15 miliarde lei (260 milioane euro), în creștere de la 934 milioane lei în 2011.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026