Profi a strâns 90 de producători locali de fructe și legume în programul „Proaspete de la noi“. Compania se gândește să dezvolte și alte programe similare
Lanțul de magazine Profi, controlat de fondul de investiții Mid Europa Parteners, a adunat 90 de producători locali de fructe și legume în programul „Proaspete de la noi“ și vrea să ajungă la 200 de parteneri în următorii ani.
♦ Retailerul are circa 1.500 de magazine la nivel național.
Lanțul de magazine Profi, controlat de fondul de investiții Mid Europa Parteners, a adunat 90 de producători locali de fructe și legume în programul „Proaspete de la noi“ și vrea să ajungă la 200 de parteneri în următorii ani. Programul a fost gândit ca să faciliteze accesul fermierilor în magazinele retailerului, pe de o parte, dar și ca să atragă consumatori dornici să cumpere produse românești sănătoase, care au fost supuse unor analize.
„Sunt mai bine de doi ani de când am demarat acest proiect, iar rezultatele testelor de până acum sunt îmbucurătoare, astfel că a sosit momentul să inaugurăm brandul propriu, pe care intenționăm să îl extindem către un număr cât mai mare de fermieri. (…) În prezent, avem 90 de producători în program și 38 de produse, dar în următorii ani vom depăși 200 de parteneri“, a spus Călin Costinaș, director general adjunct al Profi și inițiatorul programului.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zero” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026